Cea mai mare greșeală de care te faci vinovată față de buclele tale vara

Cea mai mare greșeală de care te faci vinovată față de buclele tale vara

Se știe: vara nu e chiar cel mai prietenos anotimp atunci când vine vorba despre buclele noastre. Umiditatea din aer contribuie la electrizare, radiațiile solare degradează încet-încet cuticula, și ce să mai spunem despre necesitatea de a ne spăla mai des, dat fiind faptul că transpirăm nonstop?

Nu că i-ar plăcea cuiva canicula, dar crede-ne când îți spunem că părul tău creț o urăște de-a binelea. Și când te gândești că o mai „comiți” și tu! Ca să nu te pună părul să stai „pe coji de nucă”, atunci descoperă mai jos care e cea mai mare greșeală pe care o poți comite față de onduleuri în toiul anotimpului cald!

De neiertat? Care e cea mai mare greșeală pe care o faci vara în îngrijirea părului creț

Care să fie această greșeală? Ei bine, e vorba despre faptul că nu adaptezi rutina de hairstyle riscului crescut de deshidratare a cuticulei determinat de razele de soare agresive și neiertătoare.

Puține dintre noi se gândesc să apeleze la un produs de stilizare a părului pentru a contracara deteriorarea și uscarea buclelor vara. Dacă ai observat că părul are de suferit la această categorie, probabil ai început să folosești un șampon sau un balsam mai hidratant sau să recurgi mai des la mască, dar cea mai eficientă și mai benefică metodă e să investești într-un produs de styling (mai) hrănitor.

Iată câteva variante de produse cu care vei trece testele verii!

Aloe Whipped Butter Gel de la Camille Rose va preîntâmpina cu siguranță cea mai comună greșeală pe care o comit posesoarele de bucle vara. Produsul e ideal pentru firul de păr gros sau mediu, fiind un gel cremos cu textură de unt infuzat cu extracte din gel de Aloe Vera și din fructe dulci, ideale pentru hidratare și fixare ușoară.

Rămânem la capitolul aloe, magică pentru părul tău creț, vara, cu Budinca pentru perfecționarea buclelor Flawless Aunt Jackie’s Aloe and Mint. Formula hidratantă cu uleiuri are menirea să contracareze uscarea buclelor ce iau contact cu nemiloasele radiații. Definește buclele, cărora le dă un aspect natural, și nu îngreunează părul, ci înmoaie cuticula. Compoziția bogată în miere de Manuka oferă o fixare ușoară, fără urme albe, menținând hidratarea pe o durată lungă de timp.

La fel de bine te vei înțelege dacă ai bucle supărate pe vară și cu Honeycomb Curl Whip, o cremă de definire a buclelor de la Camille Rose. Formula hidratantă promite o fixare medie, extractele de urzică și miere amplificând luciul. În plus, produsul minimizează frizz-ul, o altă veste promițătoare.

Alte „păcate” de care te faci vinovată față de buclele tale vara

Nu neapărat că sunt mai puțin grave decât greșeala de mai sus, dar se întâmplă mai rar să comiți aceste „păcate”, căci am tot fost avertizate în ceea ce le privește. Le rememorăm, totuși!

Nu lupți contra frizz-ului

E mai bine să previi efectul devastator pe care îl are umiditatea ieșită de sub control asupra părului decât să te plângi mai târziu de cât de nocivă e.

Creează un strat protector cu balsamul minunat pentru părul predispus la electrizare, Giovanni 2chic Frizz Be Gone. Produsul hidratează, netezește șuvițele, lasă părul ușor de aranjat și de pieptănat și previne cu succes frizz-ul. Formula bogată în uleiuri esențiale organice îmblânzește podoaba capilară, hidratează, facilitează pieptănarea, fortifică cuticula și combate ruperea firelor în vreme ce amplifică volumul și strălucirea. Părul nu e îngreunat, ci strălucește de fericire!

Lași părul expus în fața clorului din apa din piscine și a sării din cea de mare

Atât clorul, cât și sarea pot degrada buclele. Soluția comună împotriva ambelor e simplă: să aplici balsam fără clătire pe șuvițele tale, înainte de a te scufunda în apă.

Dacă alegi și un produs cu potențial reparator, poți calma și daunele provocate de expunerea la radiațiile UV. Câștigător pentru noi este Restore & Repair Jamaican Black Castor Oil Leave In Conditioner, de la As I Am, un produs ce hidratează, ușurează descâlcirea și fortifică părul, fiind ideal pentru cel creț și foarte creț.

Uiți de bucle atunci când îți prinzi părul în coc.

Nu mai trebuie să explicăm nimănui de ce cocurile sau cozile înalte reprezintă una dintre metodele noastre de supraviețuire pe caniculă. Dar faptul că părul stă strâns, lipsit de aer, atât de multă vreme, se va dovedi o adevărată traumă pentru bucle.

Revitalizează-l cu un spray de reîmprospătare, așa cum este Shine Boss Refreshing Mist de la Aunt Jackie’s. Formula sa ușoară e ca o brumă mătăsoasă ce amplifică luciul și hidratează și protejează datorită combinației de ulei de semințe de struguri, vitamina E, flavonoide, antioxidanți și acizi grași, contribuind de asemenea la păstrarea formei buclelor. Părul e sănătos, se simte liber și ușor și suportă chiar și să fie ținut în coc pe timp nelimitat!

Nu lupți contra efectului static creat de pălării/șepci/eșarfe

Sub nicio formă nu te îndemnăm să renunți la ele, căci sunt mană cerească. Dar poate că ar fi util să hidratezi buclele înainte de a le „îngrămădi” sub ele, astfel vor arăta bine și atunci când renunți la accesoriu.

Aplică înainte de a-ți așeza pălăria pe șuvițe magicul Virgin Coconut Tratament de la Shea Moisture. E un cocktail hidratant de uleiuri, între care se remarcă cocosul, arganul, shea, acacia senegal și migdale dulci. Înmoaie, disciplinează, reduce efectul static și electrizarea, acționează ca o barieră contra căldurii și lasă părul ușor, parfumat și suplu.

Pregătită să faci față tuturor nevoilor părului tău în această vară? E timpul să pui piciorul în prag și să te motivezi să nu mai comiți aceste greșeli față de bucle!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>