Autor: Adelina Tomescu
În rutina de îngrijire a părului creț sau ondulat, masca joacă un rol foarte important și adesea face diferența între buclele perfecte la care visezi și părul electrizat, lipsit de definire pe care încerci să îl ții sub control. Alegerea unei măsti potrivite necesită timp și documentare. Din fericire, sfaturile de mai jos îți vor ușura considerabil munca.
Păr ondulat, fir subțire, lipsit de volum
Posesoarele acestui tip de păr se feresc cel mai tare de utilizarea unei măști. Impresia generală este că un astfel de produs nu ar face decât să îngreuneze părul, lucru care ar duce inevitabil la bucle care își pierd rapid forma. Ei bine, chiar dacă este subțire și fragil, firul de păr are nevoie de hidratare și ingrediente care îi asigure nutrienții necesari. Alege o mască ce are o textură ușoară, fără uleiuri onctuoase, care îngrijește părul fără să îl îngreuneze. Poți opta pentru Alikay Naturals – Mască intens hidratantă. Dacă te confrunți cu părul gras, masca Sabio – Masca seboregulatoare pentru păr gras și scalp iritat s-ar putea să fie ceea ce cauți.
Păr ondulat, fir gros și uscat, lipsit de strălucire
Dacă părul tău are onduleuri frumoase, însă vârfurile sunt despicate și nu reușești să ai bucle disciplinate, un plus de hidratare s-ar putea să fie exact ceea ce ai nevoie. Curls – Mască reparatoare Blueberry Bliss are o textură bogată, ca o cremă fină și plăcut parfumată. Hidratează în profunzime și asigură un luciu de invidiat. Bucle elastice și strălucitoare vei obține și cu ajutorul produsului Organic Shop – Mască de păr pentru strălucire cu smochine și migdale.
Păr ondulat sau creț, vopsit, cu tendință de rupere
Chiar dacă alegi o vopsea de calitate, aplicată la salon sau acasă, structura firului de păr suferă modificări drastice, care de multe ori îți lasă părul fragil, fără formă, cu fire care se rup ușor. Este cert că buclele tale au nevoie de îngrijire specifică și le poți veni în ajutor cu Olaplex – Tratament no 3 Hair Perfector sau The Mane Choice – Masca reparatoare anti-rupere Ancient Egyptian. Folosește o cască pentru duș după ce ai aplicat masca și stai la căldură 15 – 30 de minute, apoi clătește și continuă rutina.
Păr creț, aspru, greu de disciplinat, care se încurcă ușor
Părul creț este de regulă mai uscat, cu mult volum, iar descurcarea acestuia poate deveni o corvoadă. Pentru a-l disciplina sănătos, fără silion și uleiuri minerale, ai nevoie de produsele potrivite. Innersense – Hydrating Hair Masque hrănește părul și te ajută să îl descurci blând, șuviță cu șuviță. Un ajutor de nădejde este și DevaCurl – Mască de păr Heaven in Hair.
Tratează-ți părul cu răbdare, fii atentă la felul în care reacționează la anumite produse și fă-ți regulat testele de proteină/hidratare, pentru a alege exact ce ți se potrivește. Nu te descuraja dacă la prima utilizare ți se pare că masca pe care ai ales-o nu își face treaba. Un produs are nevoie de timp pentru a acționa în profunzime.
Dacă în rutina ta de îngrijire nu se află încă o mască pentru hidratare în profunzime, trebuie să știi că părul hidratat formează bucle elastice, care își păstrează aspectul. Mai mult, șuvițele tale nu se vor mai electriza de fiecare dată când porți căciulă. Totuși, trebuie să ții cont că fiecare tip de păr are nevoi diferite și poate va dura ceva mai mult timp până o să descoperi la ce interval de timp vei folosi o mască atunci când îți speli părul. Echilibrul în hidratarea buclelor este greu de obținut, dar odată ce vei stăpâni această tehnică, rezultatele vor fi pe măsură!