Începem prin a-ți face o confesiune: din păcate, ne regăsim și noi printre femeile care acordă o grijă nemăsurată tenului, tratându-l cu o atenție aproape religioasă, dar omitem să dăm dovadă de aceeași preocupare afectuoasă pentru restul corpului.
Nu spunem că neglijăm cu bună știință corpul, ci că depunem de cele mai multe ori un minimum de efort în răsfățul său. Urmarea? Piele aspră, mai ales în zone precum călcâiele, genunchii sau coatele, riduri timpurii, cu precădere pe decolteu, celulită și vergeturi.
Dar suntem convinse că schimbăm această situație: de acum nu vom mai considera că pielea noastră se termină în dreptul gâtului și vom arăta aceeași considerație față de celelalte zone ale corpului. Iată care sunt trucurile și sfaturile de care vom asculta de acum încolo!
Curățarea pielii înseamnă mai mult decât îndepărtarea impurităților!
În vremurile în care trăim, nu mai suntem preocupate doar de curățarea propriu-zisă a corpului nostru. Sigur că ne dorim să scăpăm de impurități, dar în același timp țintim hidratarea din timpul dușului și preferăm să optăm pentru formule cremoase, ce includ ingrediente prietenoase cu pielea.
Printre aceste vedete în îngrijirea conștiincioasă și conștientă a pielii corpului se numără și Șamponul si gelul de duș ATO Blue Label pentru scalp și piele sensibile, un produs care duce curățarea la următorul nivel. Special conceput pentru pielea iritată și sensibilă și formulat cu ingrediente naturale si ecologice, precum floarea de caprifoi, denumită și viță de vie de iarnă, ce calmează și hidratează pielea, lăsând-o suplă și catifelată, și excluzând parabenii, parfumurile, coloranții și alcoolul, acest produs te va convinge. Nu mai rămâne decât să savurezi experiența unică a dușului, bucurându-te de spuma catifelată și bogată.
Fă-ți din exfoliere un obicei!
Femeile cu pielea minunat de frumoasă, inclusiv la vârste înaintate, nu mai contenesc să își exprime aprecierea la adresa exfolierii. Dacă ai grijă să îndepărtezi cu consecvență celulele moarte de pe chip, de ce nu ai proceda la fel și cu pielea corpului? Poți opta pentru un periaj uscat, înainte de duș, sau pentru un mix natural de o linguriță de bicarbonat de sodiu, o linguriță de ovăz și o lingură de apă ori pentru asocieri de ulei de măsline și zahăr brun.
Or, la fel de bine, poți recurge la un produs special, așa cum este exfoliantul de corp cu sare Cool Mint Lemonade de la Giovanni. Îndepărtând în mod eficient celulele moarte și înviorând cu aroma sa proaspătă de frunze de mentă, acest scrub îți va oferi o experiență de neuitat, trezindu-te la viață sub ploaia înmiresmată.
Nu uita niciodată să hidratezi pielea după duș!
E practic cea mai importantă poruncă de îngrijire a pielii corpului. Poți aplica uleiul tău preferat, pe care să îl masezi în piele de jos în sus, începând din dreptul gleznelor și avansând în sens circular spre inimă, sau poți să folosești o loțiune, un unt sau o cremă de corp.
Recunoaștem că suntem fanele magicei loțiuni Supple Preparation All-Over Lotion de la Dear, Klairs. Hidratând instantaneu și absorbindu-se imediat în piele, loțiunea impresionează cu consistența mai ușoară decât a unei creme și cu compoziția naturală. E atât de bine formulată încât o poți aplica și pe părul uscat, cu siguranță un atu imposibil de ignorat.
Dacă visezi la o piele catifelată, netedă și elastică, trebuie să îi dai o șansă unei loțiuni de corp de care garantat te vei indrăgosti. Shaqa Shah loțiune de corp și mâini cu unt de cacao hidratează intens și rapid cu formula sa bogată în vitamina E.
Nu uita de zonele adesea ignorate!
Bietele noastre călcâie; cine își mai amintește de ele? Deși în mod evident privilegiate, nici mâinile nu au însă o situație mai înfloritoare, fiind permanent expuse și încercate!
Folosește produse special concepute pentru îngrijirea mâinilor și a picioarelor. Un astfel de exemplu este crema de mâini nutritivă și echilibrantă The Beauty Seed de la Bioearth, ce te va impresiona încă de la prima aplicare. Acționând rapid și eficient grație combinației de aloe vera și unt de Shea, și dovedindu-se bogată în ingrediente emoliente, hidratante, hrănitoare, decongestionante și reparatoare, crema catifelează și protejează contra efectului factorilor climatici, fie că vorbim despre vânt sau ploi. E pur și simplu fenomenală!
Mai mult decât parfum: arome proaspete și benefice!
Ne lăsăm adesea definite de parfumul nostru, dar ce se întâmplă atunci când nu tolerezi notele grele și uneori artificiale? Investești într-un spray de corp cu ingrediente naturale.
Mizăm oricând pe apa de lavandă de la Sabio, pe care o putem utiliza din cap până în picioare. Cu efect regenerant, cicatrizant și calmant, și putând tonifia și reîmprospăta, noi mărturisim că o folosim într-o veselie, de dimineața până seara. E utilă mai ales atunci când treci printr-o situație tensionată, relaxând și calmând simțurile, sau dacă nu poți să adormi: câteva picături pulverizate pe pernă vor face minuni!
Ai grijă de corpul tău cu dragoste și cu încrederea că ingredientele naturale vor face mai mult decât să protejeze și să catifeleze pe moment. La Natural Hysteria asociem formule benefice cu arome proaspete și cuceritoare, pentru ca îngrijirea pielii trupului să se transforme din obligație în răsfăț!