„Ce n-ar da și alte fete să aibă părul tău”, „eu ce să mai zic, cu cele 15 fire ale mele”, „în loc să fii fericită că ai fost atât de înzestrată”… și lista poate continua. Ca posesoare de păr des, cu siguranță ai auzit și tu cel puțin o dată în viață una dintre aceste replici (sau altele asemănătoare), fiecare având același scop: să îți atragă atenția asupra a cât de norocoasă ești și cât de nedrept este să te plângi.
Însă adevărul e că, dincolo de opinia generalizată, și femeile cu fir de păr gros și podoabă capilară deasă și bogată au problemele lor. E adevărat, sunt diferite de cele cu care se confruntă persoanele cu fir subțire, ceea ce nu le face însă mai puțin provocatoare.
Pentru că la Natural Hysteria te înțelegem mereu, îți oferim în rândurile de mai jos câteva sfaturi de luat în calcul dacă ai firul gros și părul des. Pot face diferența în viața ta!
Investește în produse hidratante!
Adevărul e că firul de păr gros e adesea neglijat atunci când vine vorba despre hidratare. Din nu știm ce motive, opinia generală îl consideră mai rezistent în fața uscăciunii decât cel subțire și, prin urmare, mai puțin însetat de produse hrănitoare.
Dar realitatea poate fi cu totul alta. Ia în considerare că ai mai mult păr și deja glandele sebacee trebuie să lucreze ore suplimentare, căutând să producă uleiuri hrănitoare suficiente pentru podoaba ta capilară. Mai departe, ține cont că de multe ori tinzi să folosești și prea puțin produs și astfel cosițele tale sunt permanent însetate.
Șamponul pentru hidratare intensă cu unt de Shea de la brandul Shea Moisture poate fi soluția care să dea roade și în cazul tău. Produsul nu conține sulfați și este minunat pentru părul uscat, deteriorat sau supus procedeelor chimice (multe dintre posesoarele de păr des au încercat să își îmblânzească șuvițele apelând la instrumente de coafat), hidratând în profunzime și curățând în mod eficace.
Folosește o mască reparatoare!
Stiliștii sugerează ca un alt produs pe care să îl integrezi în rutina ta de stilizare a părului des cu fir gros să fie o mască reparatoare.
Sugestia noastră? Masca anti-rupere The Mane Choice Ancient Egyptian! Produsul e recomandat pentru orice tip de păr, dar cu precădere pentru cel deteriorat sau vopsit. Combinația de uleiuri (mongongo, baobab, sălcioară și pepene Kalahari) fortifică și repară părul, pătrunzând rapid în fir și regenerând cuticulele deteriorate. Părul rămâne moale și ușor de aranjat, puternic, elastic și atât de strălucitor. Remarcăm și compoziția bogată în acizi grași omega 3, 6 și 9, atât de eficientă pentru hidratarea și protecția capilară, dar și prezența biotinei, ce stopează căderea părului. Nu o să îți mai aduci aminte cum ai trăit fără această mască!
Usucă părul cu un device profesionist!
Dacă majorității tipurilor de fir de păr li se recomandă să usuce părul în mod natural, nu este cazul și cu părul des. Un foehn te va ajuta să aranjezi mai ușor podoaba capilară și să o disciplinezi.
Pentru un plus de grijă și mai ales dacă folosești un uscător de păr fără sistem de control al temperaturii, folosește întotdeauna un produs de protecție termică.
Vei aprecia Thermal Defence de la Curl Keeper, cu care părul des se va împrieteni la cataramă. Produsul menține sănătatea părului, netezind firele și protejându-le termic și de la deteriorare. Consistența cremoasă pătrunde cu ușurință în firul de păr gros și îi menține umiditatea, în timp ce îl învăluie într-o barieră protectoare. Cu extracte de alge marine, mușețel și coada-calului, acest produs hrănește fiecare fir în parte și sigilează cuticula, având o formulă pe bază de apă ce nu încarcă părul.
Încearcă metoda co-wash
Adorată de fetele cu bucle, metoda co-wash, cea care presupune spălarea părului nu cu șampon, ci cu un balsam special, poate fi adoptată cu succes și de posesoarele de păr des.
Noi te încurajăm să testezi un produs multifuncțional – tratamentul fără clătire pentru pieptănare Coconut Water de la Camille Rose. Recomandat pentru părul uscat și deteriorat, are o formulă ce netezește firele rebele și conține apă de cocos, uleiuri din plante, nucă de cocos și alte extracte naturale care fortifică părul, îl repară și combat frizz-ul. Podoaba ta capilară va fi atât de moale și de mătăsoasă! Poate fi folosit la spălarea părului sau ca balsam fără clătire.
Stilizează părul cu o cremă de coafare!
Atunci când părul tău pare de neîmblânzit și nu mai contenești să îl ameninți că ai să te tunzi, o cremă de coafare poate face minuni.
Noi alegem Inner Peace Whipped Creme Texturizer de la Innersense. Beneficiile produsului sunt nenumărate și neprețuite: hidratează, oferă definire și flexibilitate, protejează de frizz și conferă formă, eliminând efectul de electrizare. Crema se remarcă și grație texturii ușoare, formulată cu unt de Shea și miere.
Înlocuiește prosopul cu un tricou vechi după baie.
Te-ai săturat de aspectul electrizat al părului după baie? În loc să apelezi la prosopul clasic, încearcă măcar o dată un tricou. Optează pentru un articol din bumbac, înfășoară-l în jurul capului și fii mândră de cât de atentă ești cu nevoile părului tău.
Ai motive să te bucuri: punând în aplicare aceste sfaturi, părul tău des, cu fir gros, își va recăpăta frumusețea. Respectă cerințele sale și descoperă propriul ritual care face minuni! La Natura Hysteria ai cele mai bune produse pentru tipul tău de păr!