Uită de frig: cum să îți protejezi pielea mâinilor odată cu răcirea vremii

Nu degeaba se spune că mâinile sunt unul dintre cele mai importante semne ale statutului unei doamne. Adesea se întâmplă ca acestea să ne releve vârsta chiar înaintea decolteului, luând-o inclusiv în fața ridurilor de pe chip.

Linii fine, pete pigmentare, piele lăsată: sunt numai câteva dintre dovezile care arată că mâinile tale au îmbătrânit înaintea restului corpului. Poți însă preveni acest scenariu nedorit protejând pielea delicată și îngrijind-o, așa cum te învățăm în rândurile de mai jos.

Aceste măsuri sunt prioritare mai ales acum, odată cu lăsarea frigului, dar și pentru că, în contextul pandemiei de COVID-19, mâinile noastre au avut intens de suferit. Așadar, citește cu atenție rândurile de mai jos și preocupă-te de bietele tale mâini cu ajutorul sfaturilor noastre!

Care sunt principalii factori ce tulbură aspectul frumos al mâinilor?

Mâinile nu îmbătrânesc înainte de vreme fiindcă au fost ghinioniste ale sorții. Mai degrabă, ele sunt afectate mai mult de deshidratare, ce duce la apariția ridurilor, deoarece le neglijăm, mai ales în comparație cu tenul, și le expunem unor condiții grele.

Iată care sunt factorii de risc la adresa frumuseții pielii mâinilor tale:

– vremea. Atât vremea rece, cât și cea foarte caldă pot usca pielea mâinilor. Fiind mai expuse, mâinile au cel mai adesea de suferit.

– spălatul mai des. Sunt campioane absolute la acest capitol: mâinile sunt cel mai des curățate, astfel că sunt lipsite de uleiurile hrănitoare.

– abuzul de gel antibacterian. Deși acest produs face parte din lupta noastră cu microorganismele periculoase, atunci când îl folosim mai des decât este cazul sau în condiții nepotrivite, mâinile vor avea nevoie de îngrijire suplimentară.

– apa fierbinte. Fie că o folosești atunci când speli vasele, când faci duș sau te speli pe mâini, apa fierbinte dă mult de furcă pielii mâinilor tale.

– diverse profesii și ocupații. Job-urile din sănătate (doctor, asistentă, infirmieră, etc), din bucătărie, construcții, inginerie, curățenie, frumusețe (tehnician de unghii, manichiuristă, maseur, stilist, cosmeticiană, etc) sau chiar din învățământ presupun executarea de sarcini care pun adesea în pericol sănătatea mâinilor.

– substanțe agresive. Fie că vorbim de cele conținute de săpunuri sau de detergenții de vase, expunerea neprotejată la acestea poate deteriora acut pielea.

– mănușile sanitare. Sunt soluția vehiculată pentru a proteja mâinile când execuți sarcinile casnice, dar să știi că, folosite pe termen lung, pot provoca la rândul lor daune, căci privează mâinile de hidratare.

– anatomia. Pielea de pe dosul palmei, de exemplu, este subțire și săracă în glande sebacee, așa că se va usca mai repede decât cea de pe față.

Cum să îți dai seama că mâinile tale au nevoie de un plus de îngrijire

Sunt câteva semne care arată că nu ai fost deloc atentă cu mâinile tale. Iată despre ce e vorba!

– ai mâini uscate;

– mâinile tale sunt crăpate;

– mâinile transpiră abundent;

– ai piele dură, bătătorită;

– ai piele înroșită;

– te mănâncă pielea mâinile și a palmelor.

Cum să ai grijă de mâinile tale: sfaturile care contează

Bine ai venit în universul mâinilor frumoase și îngrijite! Aceste sfaturi îți vor servi mai ales acum, în sezonul rece!

Spală-te pe mâini cu un săpun blând! N-o să ne auzi spunându-ți să te speli mai rar pe mâini: cum te-am putea îndruma spre așa ceva, mai ales acum, în sezonul gripei și al răcelilor? Ține însă cont că, în eradicarea virusurilor și a bacteriilor, ce contează cel mai mult este combinația de clăbuci de săpun și acțiunea mecanică, nu potențialul antibacterian al săpunului.

Usucă-te de fiecare dată cu un prosop curat. Dacă lași apă pe mâini, aceasta se va evapora și va contribui în timp la uscarea pielii.

Folosește un gel antibacterian cu ingrediente hidratante. Concentrația recomandată de alcool este de minimum 60%, iar prezența unor ingrediente precum glicerina e semn bun.

Exfoliază mâinile. Pierdem în fiecare zi celule, iar atunci când nu ușurăm îndepărtarea lor, pot crea un strat grosier la suprafața pielii, de unde și depozitele de derm îngroșat. Poți folosi fie exfoliantul tău pentru corp, fie un mix de mălai sau zahăr cu miere sau iaurt.

Aplică o mască de mâini. Poți achiziționa din comerț produse dedicate în mod special pielii delicate a mâinilor, sau poți să așterni singură un strat de ulei de cocos sau de ulei de măsline, pe care să îl masezi până intră în piele sau să îl lași să acționeze peste noapte.

Poartă mănuși. Nu ne referim numai la cele necesare de cum coboară mercurul în termometre, dar și la mănușile ce îți apară pielea mâinilor când faci curat în casă sau când speli vasele.

Redu temperatura apei la baie sau când te speli pe mâini. Poate că apa fierbinte e un răsfăț, mai ales pe timp de iarnă, dar nu de aceeași considerație se bucură și din partea pielii tale. Folosește de fiecare dată apă călduță.

Poartă loțiune cu FPS. Știi deja refrenul: loțiunea de protecție solară e necesară și vara, și iarna, și când e vânt, și când sunt nori. De multe ori neglijăm mai ales mâinile, unul dintre principalele motive pentru care acestea sunt împânzite de pete solare.

Folosește cu generozitate cremă de mâini. E poate cel mai important sfat când vine vorba despre îngrijirea și protecția pielii mâinilor. Așterne un strat de cremă de câte ori îți simți mâinile uscate sau după ce te-ai spălat. Ca să intensifici eficacitatea, iată un truc: îmbibă mâinile în cremă, pune-ți o pereche de mănuși textile, pe care nu le mai folosești, și mergi așa la culcare. Te vei trezi cu mâini de bebeluș!

E clar că nu trebuie să îți lipsească dragile de creme de mâini din casă. Și nu numai! Ele trebuie să se regăsească și în geantă, și la birou, așa că fă-ți provizii hidratante și frumos mirositoare!

Crema de mâini nutritivă și reechilibrantă The Beauty Seed de la Bioearth e ideală pentru orice tip de piele și mai ales pentru lunile de iarnă. Acționează rapid și eficient datorită formulei bogate în aloe vera și unt de Shea, fiind emolientă, hidratantă, hrănitoare, decongestionantă și reparatoare. Recomandată mai ales pentru pielea sensibilă, aspră și uscată, această cremă îngrijește, catifelează și protejează.

Ești profund dezamăgită de aspectul mâinilor tale? Crema de mâini iluminatoare de la Dr. Konopka’s hidratează, stimulează regenerarea și redă luminozitatea pielii. Bazată pe extracte de struguri și mușețel care îngrijesc intensiv, stimulează reînnoirea celulară și îmbunătățesc tonusul și elasticitatea, această cremă previne în mod lăudabil îmbătrânirea.

Pielea crăpată strigă SOS? Răspunde crema de mâini cu cinci vitamine Hands @Work, cu absorbție rapidă, pentru uz zilnic. Are un efect uluitor, rezolvând problemele pielii afectate de factorii climatici, dar și de agenții sau materialele agresive. Combinația de vitamine lasă pielea moale și hidratată, stimulând sinteza colagenului, ameliorând elasticitatea, protejând de factorii nocivi ai mediului și încurajând regenerarea rapidă.

Mâinile tale au nevoie de îngrijire suplimentară pe timp de iarnă. Pune în aplicare sfaturile noastre, iar pielea îți va rămâne tânără, încântător de frumoasă!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *