Cum am dat startul oficial sezonului de petrecere, din cea mai frumoasă și mai festivă lună a anului, pe care o așteptam cu nerăbdarea unui copil mic, este timpul și pentru un mic compendiu de îngrijire a pielii.
Li s-a întâmplat celor mai bune dintre noi: ajungem acasă mult mai târziu decât ne-am planificat, cu sufletul ușor și somnul lipit de gene, iar gândul de a da curs ritualului de îngrijire a tenului în x pași e mai mult decât împovărător. Cine mai are chef de măști, curățare cu mai multe tipuri de formule sau masaj antirid când tot ce visăm e să ne afundăm capul în pernă și să îl chemăm în vizită pe Moș Ene?
Însă la fel de bine știi, cel mai probabil, că a te culca fără să îți cureți tenul echivalează cu un păcat capital. Astfel înfunzi pori, inviți acneea să înflorească și creezi teritoriu propice pentru ca ridurile să îți împânzească fața.
Dacă ți-am spune că îți poți mulțumi tenul simplificând rutina de îngrijire atunci când ai ajuns târziu acasă? Iată care sunt pașii pe care să îi urmezi!
MUSAI: Demachiază tenul!
Promite-ne că nu ai să te duci la culcare fără să te demachiezi! Dacă nu nouă, măcar lui Moș Crăciun, care sigur observă gestul tău necugetat de la fereastră. Nu îți recomandăm nici șervețelele acelea demachiante pe care le foloseai cu râvnă în adolescență. Nu numai că nu îndepărtează în mod eficient machiajul și impuritățile, dar pot usca pielea, exact ceea ce îți lipsea în sezonul rece.
Nu mai ai scuze să nu te demachiezi atunci când există atâtea formule eficace. Din nou, tentația unei ape micelare e mare, și deși nu o să negăm faptul că și noi adorăm acest produs, dacă porți un machiaj intens, cu straturi de fond de ten și pudră, s-ar putea să fie insuficient.
Cum căutăm să rărim numărul de pași, optează pentru un demachiant precum Gentle Black Deep Cleansing Oil de la Dear, Klairs. Uleiul topește machiajul și impuritățile, prezentând în același timp și avantajul de a hidrata pielea, ceea ce e un real atu atunci când ești în criză de timp și preferi produsele cu multi efecte. Uleiul delicat de curățare include un mix de uleiuri vegetale (ulei de soia neagră pentru controlul producției de sebum, ulei de susan negru pentru prevenirea uscării și deshidratării pielii, ulei de semințe de coacăze negre pentru întărirea stratului protector al pielii) și curăță ușor și eficient murdăria și machiajul, fără a provoca iritații. Uleiul calmează de asemenea pielea, un plus după o petrecere.
Poate părea încă un pas obositor, dar există rațiuni în spatele alegerii noastre. Decât să continui acțiunea de demachiere cu o apă micelară, mai bine apelează la o loțiune tonică. Nu numai că va desăvârși curățarea, dar închide porii și pregătește tenul pentru aplicarea produselor ulterioare. Bonus: tonifică și împrospătează, exact ce are nevoie pielea ta după o noapte de petrecere.
Pentru că lipsa somnului poate să îmbătrânească prematur pielea, este timpul să alegi un toner cu virtuți antiage, așa cum este Snail Bee High Content Skin Toner de la Benton. Minunat mai ales pentru tenul acneic, sensibil sau iritat, produsul are o formulă ușoară și ultra hidratantă, incluzând secreție de melc, secretul de frumusețe al femeilor din Coreea, alături de neprețuitul venin de albine, la rândul său un ingredient anti-îmbătrânire. Nu lipsește din compoziție acidul hialuronic hidratant, dar nici ceaiul verde, care calmează tenul iritat, stresat, deteriorat sau obosit. A doua zi de dimineață tenul va fi fresh și luminos: nimeni nu o să creadă că ai fost la petrecere!
MUSAI: aplică o cremă de ochi
Indiferent de relația pe care o ai în mod normal cu acest tip de produs, ai nevoie de el acum. Crede-ne, după o noapte de petrecere și/sau alcool, riști să te trezești cu ochii umflați. O cremă de ochi bine aleasă poate să contracareze acest pericol.
Aici intervine Gelul pentru ochi umflați de la Dr. Konopka’s, musai de integrat în rutina ta de îngrijire fulger. Produsul vegan potrivit tuturor tipurilor de piele este adaptat după esența nr 54 a lui Dr. Konopka’s, restaurând aspectul odihnit al pielii și hidratând. Îmbogățit cu vitamine și cu minerale, ce hrănesc și repară zona delicată din jurul ochilor, produsul include și extracte de mușețel care să reducă umflăturile și cearcănele. Pielea rămâne fermă și netedă.
Opțional: folosește un serum
Departe de noi gândul de a te împiedica să apelezi la crema ta dragă de față, dar atunci când simți că adormi cu ochii deschiși, e posibil ca un produs consistent, ce trebuie masat pentru a fi absorbit, să te descurajeze și mai tare. Un serum va intra însă imediat în piele!
Moisture Serum de la Pyunkang Yul este adorat de ten: pătrunde în piele cât ai zice party și lasă o senzație incredibilă de confort. Formulat pentru a echilibra producția de sebum, combină uleiul de măsline cu extractele de rădăcină de Astagalus, ingrediente vedetă. Pielea ta își recapătă luminozitatea, serul fiind magic pentru calmarea și răcorirea tenului care îți va mulțumi pentru grija arătată. Textura ușoară este asemănătoare unei loțiuni – exact ceea ce aveam nevoie acum -, iar formula se absoarbe minunat de repede.
Ai ajuns prea târziu acasă după petrecere? Nu uita de îngrijirea tenului! Garantăm că acești pași îți vor lua maximum 5 minute, iar tenul tău te va recompensa strălucind de sănătate și de frumusețe!