Cum să scapi de tendința de electrizare a părului

Ne iubim buclele ca pe ochii din cap, dar trebuie să recunoaștem că tare ne mai e greu să menținem această relație armonioasă atunci când frizz-ul intervine în ecuație. Mai ales în anotimpul rece, când umiditatea și frigul conlucrează contra aspectului frumos al părului, tendința spre electrizare e mai nesuferită ca niciodată.

Din fericire, există trucuri care te pot ajuta în acest sens. Azi le-am adunat pe cele care oferă rezultate mai mult decât promițătoare și îți arătăm cum să obții șuvițe netede și catifelate, netulburate de condițiile meteorologice!

10 trucuri anti-frizz: cum să ai cel mai frumos păr

Umiditatea vine adesea „de hac” mai ales părului creț, deși și cel drept are de suferit de pe urma frizz-ului. Un fenomen care are loc pornind de la deteriorarea părului acutizată de condițiile meteo, electrizarea poate avea însă și cauze mai subtile, precum utilizarea de produse cosmetice cu sulfați sau cu alcool, spălarea părului la temperaturi ridicate sau abuzul de instrumente de coafat.

Din fericire, noi am pornit în cruciada de a-ți salva părul și azi îți recomandăm cele mai eficiente trucuri pentru a scăpa de tendința de frizz. Descoperă aceste sfaturi prețioase în rândurile de mai jos!

Nu te mai întâlni cu șamponul zilnic!

Ca să reziste umidității și pe cale de consecință tendinței spre electrizare, părul are mare nevoie de uleiurile sale naturale. Or, noi îl deposedăm adesea de ele prin spălarea mult prea frecventă și abuzul de șampoane agresive. Soluția? Încearcă să găsești acel ritm ideal în care să te îți cureți părul, în funcție de tipul cuticulei, fie că este vorba despre o dată la câteva zile, o dată pe săptămână sau chiar pe lună.

Nu spune nimeni că între timp este cazul să stai nespălată pe cap. Apelează la metoda co-wash, prin care cureți părul cu un balsam. Recomandarea noastră? Balsamul Leave-in/Co-wash Soft As Can Be 3-in-1 de la The Mane Choice. Ideal pentru orice tip de păr, produsul poate fi folosit pentru o spălare mai blândă, ca balsam leave-in, dar și pentru descâlcirea părului. Revitalizând și reîmprospătând părul, Leave-in/Co-wash Soft As Can Be 3-in-1 previne ruperea și deteriorarea, ușurează descurcarea, fortifiază și hidratează în profunzime și lasă părul neted și elastic, protejat de frizz.

Hidratează temeinic!

Lipsa apei din cuticulă este practic factorul care atrage umiditatea din atmosferă și conduce la acel aspect electrizat, de păr încrețit fără voința ta. Tocmai de aceea, utilizarea constantă a balsamului și a șamponului este practic literă de lege contra electrizării.

Vei spune adio tuturor acestor neplăceri cu Balsamul Frizz Be Gone de la Giovanni 2chic. Având la bază uleiuri organice esențiale care îmblânzesc cuticula, produsul hidratează părul, combate electrizarea, facilitează descurcarea și conferă strălucire și volum atât de atrăgătoare. Viața părului tău se va împărți înainte și după ce l-ai cunoscut.

Din când în când, înlocuiește balsamul cu un produs mai dens și mai concentrat, precum Masca intens hidratanta cu miere de Manuka si ulei de Mafura de la Shea Moisture. Ideală pentru părul uscat, deteriorat sau vopsit, masca hrănește și hidratează în profunzime, netezește și fortifică foliculul de păr, podoaba capilară fiind acum perfect înarmată împotriva frizz-ului. Produsul include și unt de Shea și extracte de smochine.

Renunță la prosopul tău clasic!

Și înlocuiește-l neapărat cu unul cu microfibre. Această textură absoarbe mai bine umezeala și previne fricțiunea și deteriorarea vârfurilor. Mai mult, grăbește uscarea de după a părului și accelerează întâlnirea cu serialul tău preferat.

Spune nu periei și da pieptenului!

Descurcarea părului cu peria, mai ales în condiții și momente nepotrivite, este o greșeală imensă. Dacă părul e umed, sensibilizat și fragil, peria nu va face decât să îl afecteze și mai tare, lăsându-l pradă sigură frizz-ului. Un pieptene cu dinții rari te va ajuta însă să descurci părul și să întinzi mai bine balsamul pe șuvițe. De partea cealaltă, cel mai bun instrument de aranjare a buclelor rămân tot degetele tale.

Aplică produsele de styling cât părul e umed sau ud.

Din păcate, obișnuim să rezervăm produsele de îngrijire părului ud și pe cele de styling celui uscat, dar noile invenții din cosmetică au scuturat din temelii aceste reguli. Acum, produsele de aranjare funcționează mai bine cât șuvițele sunt ude de-a binelea.

Este și cazul gelului de styling atât de ademenitor denumit Orange Marmalade de la Ecoslay. Minunat pentru orice tip de păr, dar mai ales pentru cel predispus la electrizare, produsul lasă buclele perfect definite și ideal fixate, fiind prevăzut cu o pompiță care îi ușurează dozajul. Având la bază o compoziție 100% naturală, Orange Marmalade este cheia pentru acel păr preafrumos la care visai.

Folosește un custard!

Momentul în care a fost inventat custard-ul a fost unul glorios pentru părul creț! Înlăturând frizz-ul și redând părului elasticitatea, strălucirea și definirea grație compoziției pe bază de umectanți, custardul pentru definirea si stralucirea buclelor de la Cantu promite rezultate spectaculoase.

Evită greșelile care dăunează profund părului!

Așa numiții „agenți stresanți” ai părului nu fac decât să invite ceremonios electrizarea în viața ta. Folosirea aparatelor de coafat, trecutul degetelor prin păr, fumatul, alcoolul consumat intern, dar și extern, prin produse cosmetice, precum și alimentația dezechilibrată pot face părul să sufere mai mult decât ai crede.

Folosește o față de pernă din satin!

Noaptea, te răsucești pe toate părțile, iar dimineața părul tău arată de parcă te-ai fi odihnit într-o căpiță de fân? „De vină” este fața de pernă care cauzează fricțiune. Înlocuind materialele din bumbac cu satin vei schimba regulile jocului. Fața de pernă din satin previne electrizarea și ruperea vârfurilor grație texturii lucioase a satinului, păstrând hidratarea și părul mai frumos ca niciodată. Somn ușor!

Tunde-te în mod regulat!

Cu toate că ne place să ne protejăm cu sfințenie lungimea părului, vârfurile despicate sunt un precursor al frizz-ului, periclitând încet-încet întreaga cuticulă. Dacă frecventezi însă saloanele de înfrumusețare la intervale regulate vei vedea cum acest risc este adus aproape de 0.

La Natural Hysteria am decis să spunem „adio” electrizării părului. Încearcă trucurile recomandate de noi și povestește-ne apoi cum au funcționat pentru tine și pentru părul tău cel drag!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *