8 cadouri minunate pentru prietena ta creață

Toate avem acea prietenă creață, pe care o invidiem și o iubim în egală măsură. Ne-am jucat cot la cot în copilăria cu aromă de cârlionți liberi, i-am stat aproape când a descoperit placa de păr, în adolescență, și a decis să își îmblânzească onduleurile. Dar tot noi am fost acolo și mai târziu, când a început misiunea de salvare a buclelor, și acum, când coroana de regină îi stă dreaptă pe părul creț strălucitor.

În aceste timpuri tulburătoare, generozitatea și iubirea sunt singurele rețete pentru supraviețuire. Ce-ai spune dacă i-ai face o surpriză prietenei tale crețe? Noi îți recomandăm cele mai frumoase cadouri, care îi vor merge drept la inimă și la cârlionți.

Dragoste la prima vedere: produsele fără de care buclele nu pot trăi

Ce poate fi mai frumos decât să îi dăruiești prietenei tale crețe cele două produse care au determinat schimbarea la față a buclelor? Iată la ce ne referim!

Vrei un păr curat, moale și catifelat, cu bucle care dansează pline de bucurie, pentru tine și pentru prietena ta? Atunci e musai să cauți o formulă de șampon care să excludă sulfații. Acest ingredient nociv îngreunează cuticula și, pe termen lung, afectează structura sa, dovedindu-se și extrem de nociv pentru mediu. Așa cum îi spune și numele, Șamponul reparator Blueberry Bliss de la Cantu e o adevărată binecuvântare. Curăță delicat și hrănește grație combinației de vitamine, iar formula cremoasă și hidratantă lasă buclele mai frumoase ca niciodată. Nutritive și doldora de antioxidanți, afinele din compoziție miros demențial, fiind însoțite de asemenea de Aloe Vera și mușețel.

Prietena ta va bate din palme de fericire atunci când, alături de șamponul reparator, îi vei dărui al doilea produs-vedetă pentru bucle. Este vorba despre balsamul pentru co-wash. Acest tip de spălare, care presupune excluderea șamponului și curățarea șuvițelor cu ajutorul balsamului, este mai blând și mai prietenos cu buclele. Răsfață-ți prietena cea creață cu formula wow a Balsamului intens hidratant pentru co-wash de la Cantu. Ideal pentru spălarea părului creț, produsul curăță delicat, elimină acumulările de produse și hidratează intens grație mixului de uleiuri și unturi naturale, lăsând părul să strălucească de la rădăcină la vârfuri.

Sfatul nostru? Cumpără ambele produse și fă-le cadou, cu tot cu fundița roșie și catifelată, prietenei tale de suflet.

Cadouri pentru fete crețe și grăbite

Își bea cafeaua în timp ce își aplică fondul de ten, negociază proiecte de top cât își face unghiile și se uită la serialul preferat cât stă cu masca pe păr: e clar, prietena ta e pe „repede înainte”. „Cumpără-i” câteva momente doar pentru ea cu ajutorul produselor de mai jos!

Atunci când a apărut Balsamul leave-in, multe vise au făcut „click”, găsindu-și finalmente împlinirea. Cu o formulă fără clătire, acest tip de produs le ajuta pe fetele și femeile de pretutindeni să economisească timp important. Nu e nicio îndoială că prietena ta și cârlionții ei grăbiți se vor îndrăgosti de Balsamul fără clătire Leave Me Be de la Bourn Beautiful Naturals. Invenția de top a industriei de beauty sigilează hidratarea în firul de păr, închide cuticulele și acționează precum o barieră protectoare, apărând de acțiunea produselor și a instrumentelor de styling. Noi întrevedem deja zâmbete pline de fericire.

Pornim de la ipoteza că prietena ta cea creață a descoperit deja magia co-washing-ului, așa că acum îi recomandăm un alt produs minune. De folosit alături de balsamul pentru spălare, Șamponul clarificant As I Am îndepărtează acumulările de produs în timp record. Învață-ți prietena să țină cont de recomandările specialiștilor, care sfătuiesc posesoarele de bucle să apeleze la acest produs purificator la intervale regulate, pentru a îndepărta acumulările de produse de pe firul de păr, pe care balsamul nu reușește să le elimine. Amica ta se va bucura că a scăpat de spălatul frecvent cu un șampon tradițional, iar, grație combinației de co-wash și șampon clarificant, buclele sale vor zâmbi din străfundul cuticulei.

Prietena ta se vopsește? 2 daruri pentru șuvițe colorate

Prietena ta s-a împăcat în sfârșit cu buclele ei, dar refuză să dea dovadă de aceeași generozitate față de nuanța naturală a părului? E perfect acceptabil: atât timp cât are grijă de păr în timpul ritualului de vopsire, sănătatea șuvițelor este ca și garantată.

Tu asigură-te doar că o ajuți să protejeze intensitatea nuanței de blond serafic sau de roșcat focos grație Balsamului pentru păr vopsit sau uscat Color Radiance Daily Conditioner de la Innersense. Revitalizând și tonifiind părul vopsit sau uscat, balsamul are o textură ușoară care nu încarcă părul și îi conferă elasticitate și luciu. Extractele de ulei din tărâțe de ovăz, aloe vera, avocado, uleiuri emoliente și esențe din flori impresionează alături de ceaiul Rooibos, plin de antioxidanți, și de untul de Shea. Părul vopsit va cunoaște un prieten la cataramă, iar culoarea nu va mai uita să strălucească.

Cârlionții prietenei tale nu cunosc pacea și îmbracă în fiecare lună o culoare nouă? Ca să te asiguri că vopseaua nocivă din comerț nu atacă cu brutalitate cuticula, prezintă-i amicei tale gama de Vopsea Semipermanentă Crazy Color. Dacă prietena ta are curaj cât cuprinde, atunci îi recomandăm tonurile de Sky Blue, perfecte pentru primăvară. Culoarea rezistă 4-8 săptămâni și nu trebuie folosită pe sprâncene sau gene. Ca să vă distrați de minune, nu o lăsa singură, ci alege-ți și tu o nuanță, apoi puneți de o sesiune de colorat șuvițe ad-hoc. E cadoul perfect!

Ca scoasă din cutie: cadouri pentru prietena ta pasionată de produse

Nu știi niciodată ce să îi iei, pentru că le are pe toate. De la balsamuri și măști la seruri și uleiuri, baia sa e mai aprovizionată decât raionul de cosmetice al unui magazin. Nu te teme, îți servim noi drept sursă de inspirație.

Crema hidratantă pentru activarea buclelor de la Cantu e un bestseller la Natural Hysteria și nu fără motiv: clientele noastre i-au scris ode de apreciere. Ideal pentru orice tip de păr creț, produsul netezește cuticula și reactivează forma buclelor, conferindu-le elasticitate și domolind tendința de electrizare. Formula bogată în unt de Shea este salvarea la care multe crețe nici măcar nu mai sperau! Crema pentru activarea buclelor se aplică pe părul uscat sau umed, după nevoi.

Tot nu știi ce să îi oferi dragei tale cârlionțate? Încheiem cu cadoul care nu va da greș: un voucher de cumpărături. Las-o pe ea să se bucure de experiența shoppingului și să aleagă orice îi face cu ochiul. Poți alege fie un voucher cadou digital, fie unul imprimat, cu valori cuprinse între 100 și 500 de lei.

Așterne un zâmbet mare cât casa pe chipul prietenei tale crețe cu ajutorul recomandărilor noastre de cadouri de mai sus. Nu uita că Natural Hysteria te așteaptă și cu alte propuneri de cosmetice pentru păr, corp sau ten, dar și cu produse pentru copii și pentru bărbați. Să facem lumea mai frumoasă, buclă cu buclă, onduleu cu onduleu: asta e misiunea noastră!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>