Ingredientul numărul unu în îngrijirea pielii: acidul hialuronic, de la A la Z

O piele tânără, luminoasă și frumoasă, netedă, fermă și radioasă indiferent de vârstă: dacă acesta nu este visul comun al tuturor femeilor, nu știm ce alt deziderat s-ar putea lăuda cu această titulatură. Iar toate dorințele magice de mai sus au un numitor comun: acidul hialuronic.

Azi îți spunem ce este acest combatant ultra eficient al tuturor problemelor pielii, care sunt principalele beneficii ale acidului hialuronic, dar și când anume ar trebui să îl folosești! Află tot ce trebuie să știi despre vedeta din skin care a momentului!

Acidul hialuronic: ce este și de ce e atât de apreciat?

Când zici acizi, orice femeie care a frecventat măcar o oră de chimie în liceu îți va spune același lucru: e periculos să îi aplici pe piele. Dar, dacă în cazul acizilor cu potențial de exfoliere (acizii AHA și BHA), acest fapt e parțial adevărat, lucrurile stau cu totul altfel în cazul mult mai blândului și mai binefăcătorului acid hialuronic.

Acidul hialuronic este un ingredient care se regăsește în mod natural în pielea noastră și care se află în cantități exponențiale și în fluidele din ochi sau din articulații. Dacă principalul beneficiu al acestei substanțe este legat de naturalețea sa, cu siguranță vei fi la fel de impresionată de faptul că acidul hialuronic poate reține de 1000 de ori greutatea sa în apă. Altfel spus, o moleculă de acid hialuronic atrage în piele (și păstrează acolo) circa 6 litri de apă. Ești deja cucerită? Nici nu ai fi putut să rămâi indiferentă.

Mergem mai departe pe calea aprecierii acidului hialuronic și îți mai spunem că această substanță miraculoasă are nu numai darul de a hidrata, dar și de a controla cantitatea de apă din fiecare celulă, astfel ca acestea să nu primească mai mult decât au nevoie. Sincere să fim, deja nu ne mai dau pe spate ultimele progrese din tehnologie: acidul hialuronic e mai inteligent de atât.

Beneficiile acidului hialuronic

Hidratează, am înțeles atâta lucru. Dar ce alte „vrăji” mai face acest ingredient vedetă din skincare?

Acidul hialuronic netezește ridurile și liniile fine. Atunci când e hidratată în profunzime, pielea feței e mai plină, mai catifelată și, prin urmare, mai netedă.

 Intensifică strălucirea tenului. Această abilitate a acidului hialuronic este legată tot de capacitatea sa de hidratare; tenul care și-a satisfăcut setea de apă e mai radios și mai luminos.

Se potrivește oricărui tip de piele. Tenul acneic poate profita și el de acțiunea controlată de hidratare a vedetei din îngrijirea pielii. Însă cu adevărat excepțională este compatibilitatea cu pielea sensibilă, datorită naturaleții acidului.

Acidul hialuronic are proprietăți antioxidante. Ultimele cercetări au demonstrat faptul că acidul hialuronic poate neutraliza radicalii liberi, protejând pielea de efectele poluării. Ai o veste mai bună de atât?

Când poți folosi acid hialuronic?

Spoiler alert: oricând! Fiind produs în mod natural de către corp, nu există limită de vârstă pentru utilizarea acidului hialuronic.

Mai mult, acest ingredient este prietenos și cu tenul sensibil, cum ți-am mai spus, așa că nu ai niciun motiv să nu începi chiar acum o relație cu el.

Iată care sunt însă cele mai frecvente situații când ar trebui să folosești acid hialuronic!

Când au apărut primele riduri. Îmbătrânirea este cauzată, printre altele, și de deshidratarea în profunzime a tenului. Dacă luăm în considerare și că producția de acid hialuronic descrește cu vârsta, e și mai important să îl introduci în rutina ta.

Când îți simți pielea uscată. E evident că, hidratarea fiind principala funcție a acidului hialuronic, femeile cu piele deshidratată sau descuamată vor avea cel mai mult de profitat de pe urma sa.

Când folosești acizi pentru exfoliere. Acizii AHA și BHA, minunați pentru îndepărtarea petelor, a celulelor moarte sau a liniilor fine, pot usca pielea. Prin urmare, prietenia lor cu acidul hialuronic e înscrisă în stelele cosmeticii. O singură remarcă au dermatologii: evită să asociezi acid hialuronic cu acid glicolic. Explicația? Își pot neutraliza reciproc efectele.

Cele mai bune produse cu acid hialuronic

La Natural Hysteria apreciem tot ce vine de la natură, așa că acidul hialuronic se situează undeva sus pe lista noastră de favorite. Te invităm să descoperi acum produsele noastre preferate cu acest ingredient!

Specialiștii insistă că este extrem de important să introduci acid hialuronic în toate stadiile de îngrijire a pielii. Începe din momentul demachierii cu Spuma de curățare facială Rich Moist Foaming Cleanser de la Dear, Klairs. Ideală pentru toate tipurile de ten, îndepărtează impuritățile în profunzime în timp ce hidratează delicat pielea. Pe bază de acid hialuronic, ceramide și ulei de măsline, spuma exfoliază blând și contribuie și la repararea țesuturilor grație extractelor de aloe vera. Va deveni un produs de marcă pe măsuța ta de toaletă.

Continuă ritualul de îngrijire a pielii care radiază de fericire cu minunatul Toner Cacao Moist and Mild Toner de la Benton. Accentul pus pe loțiunea tonică e tot mai pronunțat în ultima perioadă și nu fără motiv. Astfel, acest produs desăvârșește acțiunea de curățare, calmează, închide porii, netezește pielea și hidratează. Conține ulei de arbore de cacao, acid hialuronic, extract de coajă de salcie și madecassoside. E formula perfectă!

Frumoasele coreence ne-au predat cu tenul lor divin o lecție prețioasă: nu uita niciodată de serum. E practic garanția acelei inefabile tinereți fără bătrânețe. Varianta pe care ți-o propunem este Pure Hyaluronic Acid 90 Serum, aparținând brandului PURITO, un serum ideal pentru orice tip de piele. Produsul conține în proporție de 90% acid hialuronic sub formă de sare, respectiv un derivat cu o moleculă mai mică, ce poate fi absorbit mult mai ușor în piele. Hidratează în mod extraordinar, lasă pielea catifelată, luminoasă, elastică și fermă, reduce ridurile și liniile și servește porții de fericire. E de încercat!

Firește că nu am fi putut uita de crema de față. Eroina noastră este Hyaluronic Acid Intensive Cream de la CosRx, soluția nesperată chiar și pentru cea mai uscată piele. Conținând acid hialuronic și emulsie de cătină, produsul hidratează în profunzime, protejează de poluare și de radicalii liberi și exfoliază delicat. Pielea e superbă, radioasă, atât de fermecătoare.

Este timpul pentru un strop de cremă de ochi. Fermentation Eye Cream de la Benton aduce în prim plan formularea atentă a brandului coreean, care asociază acidul hialuronic cu fermenți. Produsul e cu adevărat magnific și hidratează, reduce cearcănele, diminuează pungile, iluminează și îți dăruiește acea privire proaspătă de adolescentă abia trezită din somn.

Ce nu putea lipsi de pe lista noastră? Masca șervețel, invenția fabuloasă a coreenilor. Rich Moist Soothing Tencel Sheet Mask de la Dear, Klairs este acel produs unic care se potrivește oricui! Incluzând ceramide, aloe vera, acid hialuronic, reduce iritarea pielii, hidratează, iluminează, diminuează petele pigmentare și echilibrează în profunzime. Bonus: învelișul e dublat cu material textil de bumbac și are efect de vindecare.

Acidul hialuronic este pe bună dreptate vedetă în îngrijirea pielii. La Natural Hysteria, îl apreciem mai presus de cuvinte și îl cinstim în produse minunate pentru tine și pentru pielea ta! Nu ne mai rămâne decât să îți urăm înțelepciune și spor la shopping!

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *