Ai părul blond? Cele mai bune sfaturi de îngrijire

Ai părul blond? Cele mai bune sfaturi de îngrijire

Ai frumusețea unei Ilene Cosânzeana din povești, dar în unele zile ești sigură că și eroinele de basm mult încercate trăiau o viață mai simplă ca a ta? Tindem să te înțelegem, cel puțin raportându-ne la situația capilară.

Părul blond e adesea mai fragil decât cel în culori mai închise, mai subțire și mai ușor de supus deteriorării. Intensitatea șuvițelor aurii e de asemenea estompată mai rapid decât în cazul celorlalte nuanțe, iar necazul e și mai mare dacă te vopsești, fiindcă decolorantul usucă rapid cuticula.

Așadar, numai inconveniente în cazul părului blond. Nu e nimic, însă, îți spunem noi cum să îl îngrijești ca să redevină strălucitor, moale și mătăsos!

Cum să îngrijești părul blond: 6 trucuri pe care trebuie să le cunoști

Părul blond are nevoie de o atenție specială și nu o să fim noi cele care să o negăm. Însă, cu blândețe și alegeri înțelepte, vei vedea că va fi mai frumos ca niciodată! Iată de ce să ții cont!

 

Minimizează daunele comise de apa dură

Apa dură e încărcată cu minerale care afectează nuanța părului, estompând-o, precum clor (principalul dușman al părului blond, conturează acele neplăcute reflexii galbene), calciu, cupru sau magneziu. În timp ce acestea nu se află în concentrații atât de ridicate încât să îți pună sănătatea în pericol, pot să deterioreze firul.

Ce poți face? Investește într-un filtru special conceput pentru duș. Acesta va elimina mai ales impuritățile și particulele dăunătoare de clor. Dacă nu ai această posibilitate sau călătorești, o soluție e și să clătești părul cu o sticlă de apă plată.

 

 

Folosește un șampon special creat pentru părul blond.

Așa numitele șampoane violet, pentru a atenua tonurile gălbui din păr, sunt potrivite dacă vrei să păstrezi reflexii reci în șuvițele tale. Poți constata însă că unele produse nu își fac la fel de bine treaba atunci când e vorba să curețe și să hidrateze, așa că orientează-te și către un șampon clasic, dar în continuare dedicat nevoilor părului tău.

Bright balance hairbath sampon nuantator pentru parul blond si grizonat de la Innersense va fi alegerea ideală. Păstreaza intensitatea culorii mulțumită pigmentului violet și neutralizează tonurile de arămiu sau galben. Extractele de măr și orez redau umiditatea părului, ajutându-l să își recapete aspectul sănăntos și culoarea vibrantă. Uleiul de monoi previne estomparea și oxidarea șuvițelor blonde.

Clătește cu apă (mai) rece.

Da, și nouă ne face mare plăcere un duș fierbinte, dar am învățat să ne abținem când am descoperit cât rău cauzează părului și tenului. Nu numai că temperatura ridicată usucă pielea, dar deteriorează și poate reduce intensitatea culorii. De partea cealaltă, apa rece e o super eroină a părului: sigilează cuticula, menținând astfel nuanța, moliciunea și suplețea firului de păr. Nici măcar nu trebuie să clătești părul cu apă rece ca gheața, măcar redu temperatura până ce e suportabilă.

Hidratează cu cea mai mare dedicație!

Desigur că fiecare tip de păr are nevoie de hidratare, dar mai presus de toate cel blond. E ce? Nu numai pentru că e mai fragil, ci și pentru că e adesea slăbit de folosirea vopselelor sau a decoloranților. Soluția e să ai de partea ta o selecție de balsamuri și măști de păr hrănitoare, iar dacă descoperi produse care protejează și culoarea, cu atât mai bine.

Le face pe toate Purple Rice Water Balsam fortificant pentru protecția culorii de la Shea Moisture! Magic pentru părul vopsit sau deteriorat, balsamul sigilează hidratarea în timp ce hrănește și redă sănătatea cuticulei. Orezul violet, alături de orhideea sălbatică și toporașul vor întregi compoziția unui produs care lasă părul moale, strălucitor și ușor de pieptănat.

Nici măștile nu trebuie trecute cu vederea atunci când ai părul blond. Masca pentru neutralizarea tonurilor de galben MaterNatura se adresează părului blond, alb, grizonat sau gri, căruia îi va schimba viața. Deține pigmenți violeți, ce neutralizează cu succes reflexiile de galben, conferind tonurile reci mult dorite. În același timp, produsul hidratează intens, ușurează descurcarea părului și îl lasă moale și lucios.

Rărește utilizarea aparatelor de coafat cu căldură

Placa și ondulatorul sunt atât de dăunătoare pentru părul tău blond! Le poți folosi, firește, dar ar fi ideal să recurgi la ele numai la ocazii speciale. Chiar și când le utilizezi, redu temperatura – oricum, nu ai nevoie de valorile maxime decât dacă ai fir de păr gros sau indisciplinat – și protejează neapărat părul.

Curl Keeper Thermal Defence loțiune pentru protecție termică menține sănătatea părului atunci când faci uz de aceste aparate. Menține umiditatea părului, învelindu-l într-o barieră protectoare. Conține alge marine, mușețel si extract de coada-calului, ingrediente perfecte pentru părul tău blond. Produsul se pretează la orice tip de păr muțumită formulei sale ușoare pe bază de apă.

Încearcă să pui în practică măcar o parte din sfaturile noastre. Vei vedea rezultatele în cel mai scurt timp, iar șuvitele tale blonde vor fi mai radiante ca niciodată.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>