Din iubire pentru necuvântătoare, lansăm Giovanni Pet Care, gama dedicată animăluțelor noastre dragi

Ce ar fi viața fără mult-iubitele noastre animăluțe de companie, fără câinii loiali și simpaticele pisicuțe? Sufletele lor inocente și drăgălășenia ne ating la inimă, iar loialitatea pe care o demonstrează în atât de multe ipostaze ni-i transformă din companioni în prieteni și apoi în membri ai familiei.

Credem cu tărie că un cămin nu e complet fără un animăluț. Așadar, fie că îndrăgești maiestuoasele și superbele feline sau ești amică la cataramă cu un câine inteligent, vesel și curajos, ori, și mai bine, nu faci discriminare între necuvântătoare și ai înțeles cea mai importantă lecție, că iubirea e un limbaj universal, vei fi fericită să afli că la Natural Hysteria sunt disponibile acum produsele apreciatei game Giovanni Pet Care.

Iubirea înseamnă grijă: pentru pielea și părul nostru, dar și pentru prietenele noastre „blănoase”, așa că îți recomandăm mai jos produsele care trebuie să umple coșul de cumpărături al oricărui iubitor de animale!

Blănoșii sunt cinstiți așa cum merită la Giovanni Pet Care!

Brandul Giovanni, care ne-a umplut deja băile și dormitoarele cu minunatele lor produse, ne amintește că și cei mai buni prieteni ai noștri au nevoie de aceeași îngrijire dedicată. Iată ce ți-am pregătit pentru adorații tăi!

Departe de noi gândul de a le supăra pe mândrele pisicuțe (știm că dragii noștri câini sunt mai toleranți și ne iartă), dar din când în când și blănița lor are nevoie de un plus de îngrijire. Știm că și-o curăță cu dedicație, vrem doar să le oferim un ajutor în momentele dificile cu Șamponul cu ovăz și cocos Giovanni Pet Care. Formula vegană hidratantă înlătură acele ingrediente periculoase care ne sperie în unele produse, iar capacitatea de curățare a blăniței patrupedului tău drag e cu adevărat formidabilă. Șamponul lasă blana curată și lucioasă, un fapt pe care și animăluțul îl va aprecia, aprobând apoi și formula pe bază de ovăz, care calmează pielea și echilibrează nivelul pH-ului, și cocos pentru a lăsa o peliculă subțire de strălucire, a hidrata și a proteja. În plus, formula șamponului e potrivită pentru pielea sensibilă, calmează mâncărimile, combate electrizarea și înlătură celulele moarte, oferind rezultate ca la salon, fără stresul pe care unele animăluțe îl resimt atunci când părăsesc casa!

Ai grijă cum îi comunici prietenului tău necuvântător că are nevoie de balsam. S-ar putea să te privească cu sprâncenele împreunate a mirare, dar nu are a face: după ce va descoperi șamponul 2 în 1 cu ovăz și cocos Giovanni Pet Care va fi convins că măcar o dată în viață ai avut și tu dreptate (deși nu te aștepta s-o și recunoască!). Formula versatilă asigură o blăniță hidratată și lucioasă, fiind ușor de clătit (bonus pentru suflețelele năbădăioase), sigură pentru toate vârstele, de la juniori la seniori, blândă și hidratantă. Blănița va sclipi de curățenie și îngrijire.

Animăluțul tău de companie nu suportă apa sau poate că ai nevoie de o curățenie expres, după ce te-ai întors cu câinele de la plimbare și v-a prins ploaia pe drum? Șamponul spumă cu ovăz și cocos Giovanni Pet Care va face diferența. Curăță rapid, fără să fie nevoie de apă sau de clătire, beneficiind de aceeași formulă vegană de calitate. Vei vedea cum împrospătează blănița instant, producând o spumă bogată, și calmează mâncărimile care îi tulbură pacea spiritului. Infuzat cu extracte naturale, acest șampon-spumă înlătură mirosurile neplăcute precum corespondentul său clasic și netezește blănița atât de frumos, încât nu te vei mai abține să îți admiri patrupedul.

Ai putea trăi fără deodorantul sau spray-ul tău de hidratare pentru păr? Poate că da, dar suntem sigure că nu ți-ar fi atât de ușor: la fel de iubit va deveni Spray-ul odorizant pentru finisare cu ovăz și cocos Giovanni Pet Care. Se aplică pe blănița uscată pentru a netezi, catifela și a hidrata în timp ce înlătură mirosurile neplăcute cu aroma sa tropicală. Blana patrupedului miroase plăcut și e atât de „mângâiabilă”, așa că să nu te miri dacă va atrage toate alintările casei. Formula e potrivită pentru pielea sensibilă și se absoarbe ușor, lăsând un luciu minunat și un aspect îngrijit.

Știi că animăluțele sunt un fel de copii mai mici, așa că atunci când pleci cu ele la plimbare, ține neapărat la îndemână un pachețel cu șervețele. Cele „pentru om” îl pot irita, însă, pe blănosul tău, așa că alege Şervețelele umede multifuncționale cu ovăz și cocos Giovanni Pet Care. Curăță rapid și eficient blana adoratului tău, având o formulă fără parfum, dedicată inclusiv pielii sensibile. După o zi plină de activitate, șervețelele sunt ideale pentru toaleta pe care nu mai are chef (sau nu mai vrea) să și-o facă, așa că tu, ca o „mămică” loială, ai să te prezinți la datorie. Împrospătând instant blănița, din material extra moale și rezistent și într-un ambalaj resigilabil, șervețelele calmează mâncărimile, nu necesită clătire și sunt sigure pentru toate vârstele. Bonus: hidratează blana și conțin antioxidanți pentru o îngrijire dedicată.

Giovanni Pet Care are grijă de cel mai bun prieten al tău! Animăluțul de companie merită tot ce e mai bun, iar produsele disponibile la Natural Hysteria se încredințează că îi vei oferi acea îngrijire de cea mai bună calitate, combinată cu dedicație și iubire cât cuprinde!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>