6 motive pentru care rutina ta de îngrijire poate da greș

Puține dintre noi putem recunoaște, atunci când ne privim în oglindă, că noi ne-am dezamăgit părul și nu invers. În marea majoritate a cazurilor, suntem convinse că ne îngrijim cosițele ca la carte, că le răsfățăm cu ce-i mai bun și că ceea ce primim la schimb nu e nici pe departe pe măsura a ceea ce investim.

În realitate, lucrurile pot sta puțin diferit față de cum apar în imaginația ta. Chiar dacă te-ai informat corespunzător, ai cumpărat în consecință și ai răbdat exact atât cât trebuie, atunci când îți surprinzi reflecția într-o vitrină, părul tău arată… dezamăgitor. Înainte de a renunța și de a te tunde pixie (ceea ce nu descurajăm), aruncă o privire asupra celor mai comune motive pentru care rutina ta de haircare poate să nu funcționeze!

Te complici prea tare.

Ca să fim sincere, această atitudine ne dăunează în mai multe aspecte ale vieții, nu numai în haircare. De la cei 10 pași în îngrijirea tenului recomandați de frumoasele coreence la multitudinea de produse adunate pe marginea căzii tale, considerăm că orice ritual complex este, de la natură, și foarte bun.

Dar abundența de produse, fie ele ideal de compatibile cu părul tău, face mai mult rău decât bine. Nu ai nevoie de câte un șampon pentru fiecare zi a săptămânii sau pentru fiecare problemă cu care te confrunți. Nu îți sunt necesare x tipuri de măști si un balsam bun e mai mult decât suficient dacă nu te confrunți cu o degradare acută a cuticulei.

Un astfel de exemplu este balsamul fără clătire de la Bounce Curl, pentru echilibrarea hidratării. Ideal pentru părul ondulat sau creț, produsul are o formulă concentrată și puternică ce hrănește, fortifică și îmbunătățește aspectul părului. Pe bază de cinci uleiuri care și-au demonstrat eficiența din Orientul Antic (ulei egiptean de Neroli, uleiuri de jojoba, argan, măsline și Fenugreek), balsamul te captivează cu parfumul divin de iasomie și de magnolie și poate fi folosit în orice condiții meteo.

Un produs inovator, pe care puține dintre noi îl utilizăm, este untul de păr. Da, ai citit bine, de păr, nu de corp. Acesta este ideal deoarece sigilează hidratarea în cuticulă și poate simplifica în chip excepțional rutina ta de îngrijire. Asta în cazul în care firul tau de păr este gros.

Te vei îndrăgosti de untul pentru păr Hair Too Balm Bourn Beautiful Naturals, ce poate fi folosit și pe post de unt de corp: multivalent, așa cum știi că ne place nouă. Având la bază o combinație binefăcătoare de ulei de cocos, unt de Shea, ulei de cânepă și alte uleiuri vegetale, produsul se topește pur și simplu pe șuvițele tale, învăluindu-le într-un strat mătăsos și atât de hrănitor. Poate fi folosit și pentru a sparge crusta lăsată de gel pe șuvițe și este pur și simplu mi-nu-nat.

Nu folosești produsele potrivite pentru tipul tău de păr.

De ce nu funcționează masca pe care o folosește vedeta mea preferată? De ce șamponul care a scăpat-o pe mama de mătreață mie îmi provoacă coji? De ce serumul acela după care se dau în vânt toate fetele nu are niciun efect pentru mine?

Răspunsul este simplu: pentru că nu ți se potrivește. Un produs poate avea milioane de adepte, poate depăși toate barierele popularității și se poate situa pe culmile succesului, dar poate fi o catastrofă pentru părul tău. Să îți cunoști tipul de păr e practic crucial!

Nu îți speli părul așa cum trebuie.

Vei fi uimită să afli cât de multe fete își compromit buclele de zeiță atunci când se spală pe cap. Urmărim tutoriale întregi de stilizare a șuvițelor, dar dăm greș tocmai în cea mai simplă și totodată mai importantă etapă, aceea a curățării părului.

Un șampon clarificant poate face lumină în ritualul tău de haircare! Șamponul clarificant fortificant cu ulei de ricin jamaican Shea Moisture nu se folosește mai des de câteva ori pe lună, dar își face treaba genial. Îndepărtează toate acumulările de pe fir și de pe scalp, acele reziduuri care le sufocă, în timp ce hrănește și hidratează. E magic dacă ai păr degradat, deteriorat de acțiunea termică sau chimică a produselor de styling, și stimulează creșterea. În plus, îți va dărui o senzație extraordinară grație uleiului de mentă, care revigorează scalpul și calmează iritațiile și pruritul. Și nu uita. Limpezirea părului e și ea extrem de importantă. Ai răbdare și lasă apa să curgă pe păr timp de câteva minute, în timp ce tu masezi cu blândețe scalpul.

Și nu uita. Limpezirea părului e și ea extrem de importantă. Ai răbdare și lasă apa să curcă pe păr timp de câteva minute, în timp ce tu masezi cu blândețe scalpul.

Nu ești dedicată.

Când vine vorba despre cea mai mare „vină” pe care ne-o asumăm în ritualul de îngrijire a părului, aceea este lipsa de dedicație. Orice sfat, truc sau idee de geniu va funcționa numai dacă o aplici cu râvnă și determinare. Degeaba îți răsfeți șuvițele cu o extraordinară mască naturală dacă nu o să te mai întorci nicicând la ea. Dedicarea dă rezultate oricând: în haircare, în carieră, chiar și în viața personală.

Nu ai răbdare.

Răbdarea e o virtute eradicată încet, dar sigur de societatea contemporană. De ce să ai răbdare când poți avea totul acum și aici? Ei bine, lucrurile frumoase și reușitele mărețe cer timp: așa cum o rochie de seară splendidă nu e croită peste noapte, nici șuvițele tale de zână nu încep să strălucească după ce ai aplicat o singură dată produsul acela de păr minunat.

Iar atunci când cauți să repari, răbdarea e și mai importantă. Dă răgaz produselor să acționeze și timp părului să își revină, iar rezultatele vor fi mai mult decât satisfăcătoare. În plus, vei aprecia și mai tare ceea ce ai primit după ce te-ai chinuit un pic.

 

Nu accepți.

Nu vom spune niciodată să te dai bătută, ci mereu vom insista că trebuie să te lupți ca să obții ceea ce vrei. Însă nici războiul nu poate să dureze la nesfârșit, iar dacă te-ai implicat într-o bătălie pe viață și pe moarte contra propriilor șuvițe, liniște nu vei mai avea.

Renunță la ideea că părul tău trebuie să arate într-un anume fel, să fie drept pentru că e la modă sau creț pentru că acela e idealul din societatea sau comunitatea în care trăiești. Tu ești unică, părul tău e la fel, iar această unicitate trebuie sărbătorită, nu blamată și obligată să se încadreze în niște norme inchizitoriale.

Așa că, data viitoare când te vei uita în oglindă, spune-i părului tău, simplu, „te iubesc!”. La început poate vei rosti declarația de dragoste cu jumătate de gură, dar cu timpul vei deveni tot mai convinsă de aceste cuvinte, tot mai decisă să le repeți, iar ritualul tău de îngrijire se va schimba!

Acestea sunt câteva dintre cele mai comune motive pentru care părul tău poate arăta altfel decât îți dorești, indiferent de cât de justificat este acest altfel. La Natural Hysteria iubim natura, sănătatea, frumusețea unică și punem mai presus de orice simplitatea! Abia așteptăm să aflăm dacă tu ai căzut în capcana vreuneia dintre aceste greșeli!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>