7 greșeli pe care le faci atunci când te speli pe cap

Deși recunoaștem că mai avem nevoie de exercițiu ca să ne iasă acele onduleuri de tip beach waves numai cu ajutorul spumei și că încă mai lucrăm ca să obținem împletitura spic perfectă, majoritatea dintre noi considerăm – și am putea aduce și argumente în acest sens – că știm cum să ne spălăm pe cap. Cum altfel, când am făcut-o dintotdeauna?

Sunt însă experți care afirmă că, deși nu ne dăm seama, multe dintre problemele părului nostru sunt provocate de faptul că nu știm cum să îl curățăm. Atât excesul de sebum, dar și aspectul plat, fără volum, pot fi simple inconveniente de care să scapi ușor, dacă știi ce greșeli să corectezi. Clarificăm aceste dileme în rândurile de mai jos!

Iată de ce erori comune te poți face „vinovată” atunci când te speli pe cap!

Greșești grav cu privire la frecvență!

Fie că te speli pe cap zilnic, fie mai rar de o dată pe săptămână/o dată la cinci zile, rezultatele vor fi tot dezastruoase. Dacă vei cădea în capcana „hărniciei” și îți tratezi părul zilnic cu șampon&co, activitatea glandelor sebacee va fi exacerbată și părul se va îngrășa mai repede. Dacă, dimpotrivă, ești mai comodă din fire și aștepți prea mult între spălări, părul se poate usca, poate ajunge să sufere de mătreață, de coji sau bubițe.

Ce poți face? Dacă simți nevoia să te speli mai des, măcar înlocuiește din când în când șamponul cu un balsam de tip co-wash, mult mai gentil cu cuticula.

Recomandăm cu dragă inimă balsamul pentru spălare Curlsmith Moisture Recipe Curl Quenching Conditioning Wash, ideal pentru toate tipurile de păr, dar mai ales pentru cel cu tendință de uscare. Conținând un complex unic de curățare, ce topește murdăria și depunerile în timp ce acționează delicat asupra scalpului, balsamul lasă părul moale, hidratat și ușor de pieptănat. Îl poți folosi zi de zi și cu siguranță vei aprecia și abilitatea sa anti-electrizare.

Dacă ești genul care mai degrabă se spală mai rar, atunci optează pentru un șampon eficace. Șamponul purificator Bioearth este o alegere ideală fiindcă asociază capacitatea de îndepărtare a mătreții cu grija pentru scalpul sensibil. Curățând cu succes și îndepărtând disconfortul cauzat de mătreață, produsul include uleiuri de lămâie, cimbru, portocale și bergamotă, dar și urzică, atât de eficace contra seboreei.

Cum stabilești frecvența ideală de spălare a părului? Depinde de tipul tău de fir! Experții în beauty spun că ideal ar fi să îți cureți părul o dată la 5 zile, dar și de două ori pe săptămână constituie o rutină excelentă.

Folosești un șampon cu silicon și sulfați!

Înainte de a alege șamponul, aruncă un ochi pe compoziția sa. Să le luăm pe rând: siliconul e responsabil cu acea textură netedă și mătăsoasă a părului după spălare, dar provoacă deshidratare în timp. Această substanță creează o peliculă la suprafața firului de păr, îmbrăcându-l într-un cocon, ceea ce poate însă inhiba creșterea sa și poate provoca în timp căderea.

De partea cealaltă, sulfații sunt surfactanți folosiți pentru a produce spumă și pentru a curăța în profunzime. E adevărat că îndepărtează murdăria, dar nu fac discriminare și odată cu ea elimină și uleiurile naturale care protejează părul. Mai ales dacă te-ai vopsit sau ești creață, sulfații pot fi un dezastru.

Nici nu știi cât o să ajungi să îndrăgești un șampon formulat cu grijă și cu dragoste, precum șamponul hidratant Easy on the Curls de la The Mane Choice. Cu o formulă blândă, care exclude în chip fericit și siliconul, acest șampon curăță reziduurile și acumularea de produs de la suprafața firului, fără a priva cuticula de atât de necesara hidratare. Rolul lui e să îți dăruiască un păr curat, puternic și moale!

Nu limpezești bine părul!

Pe bune! Un scalp fericit e un scalp curat. Scalp curat nu înseamnă doar spălat bine cu șampon, ci și limpezit cu multă atenție. Sfatul nostru e să te înarmezi cu răbdare și să acorzi măcar 3 minute clătirii părului. Peria pentru scalp Natural Hysteria se poate transforma în accesoriul făcător de minuni. Pe lângă faptul că folosind-o te vei asigura că scalpul tau e cu adevărat curat, ea reglează activitatea glandelor sebacee, stimuleaza creșterea sănătoasă a părului și, nu în ultimul rând, îndepărteaza orice urme de depuneri, murdărie, mătreață, etc. Așa că, dacă scalpul tău e unul pretențios, obligatoriu trebuie să găsești un loc în baie și în rutina ta pentru această perie minunată.

Nu umezești suficient părul!

Te grăbești atât de tare încât plonjezi sub duș, pulverizezi apă pe păr și aștepți apoi ca șamponul să își facă datoria. Dar specialiștii, după măsurători atente, au ajuns la concluzia că sunt necesare între 30 de secunde și un minut pentru ca firul să fie pregătit de spălare. Așa topești stratul exterior de impurități și pregătești părul pentru șampon. Dacă nu respecți acest interval, poți constata că șamponul nu produce spumă, că părul nu se curăță sau e încărcat. Fii atentă și la limpezire: părul NU ar trebui să scârțâie, dar nici să simți produs la suprafața sa (caz în care firul e prea alunecos).

Nu folosești balsam.

Numai în cazul în care ai apelat la un produs de co-wash poți sări peste etapa hidratării. Dacă nu, balsamul e obligatoriu. Poți greși însă și din exces de zel: amintește-ți că acest produs nu se aplică la rădăcină, fiind menit numai vârfurilor și lungimilor.

Alta va fi viața părului tău după ce va face cunoștință cu masca/balsamul de restructurare pentru părul creț sau ondulat Biofficina Toscana. Îmblânzind și hidratând părul creț, masca include ulei de măsline și extracte vegetale și are un parfum revigorant de mentă și salvie, pe care îl vei adora. Părul are volum, e lucios, moale și ușor de aranjat, impresionând cu frumusețea sa.

Chinui părul cu apă fierbinte.

Nu spunem că nu te relaxează până în străfundul sufletului, dar apa fierbinte dăunează grav cuticulei tale, putând deteriora straturile de cheratină și afectând și moleculele de hidratare sau pigmenții de culoare. E de preferat să folosești apă călduță când te speli pe cap și, dacă poți, să închei cu un jet de apă cât mai rece.

Aplici mereu șamponul în același loc.

Aici e un detaliu de subtilitate pe care multe dintre noi l-am trecut cu vederea. Spălatul pe cap a devenit o rutină, un gest pe care îl efectuăm în mod automat, și e normal să fie așa. Tocmai de aceea, obișnuim să aplicăm șamponul în același loc, cel mai adesea în creștetul capului sau la rădăcina părului, la ceafă. Deși nu e greșit, măcar alternează aceste spații, căci altfel poți ajunge să usuci excesiv zona din care începi spălarea.

Freci excesiv.

Părul tău nu e o rufă murdară pe care o speli de mână, e un organism viu (sau cel puțin rădăcina sa este). Așadar, las-o mai moale cu frecatul, presatul, scărpinatul, căci poți irita scalpul. Masează însă cu blândețe, astfel stimulând și circulația sangvină și creșterea părului.

Am deposedat de mistere spălatul pe cap! Suntem curioase: tu ai comis sau comiți vreuna dintre aceste greșeli?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>