9 trucuri pentru o piele radioasă și sănătoasă

Pentru multe dintre noi, iarna este un regal al bucuriei: imaginează-ți plimbări prin zăpada proaspătă, seri cu turtă dulce și ciocolată caldă și maratoane de filme. Însă sezonul rece, deși debordând de un farmec aparte, presupune și câteva provocări nemaiîntâlnite, iar tenul are cel mai mult de suferit acum.

Este neîndoielnic că biata ta piele preferă vara, indiferent de anotimpul tău de suflet. Deshidratarea, trecerea bruscă de la o temperatură la alta și ravagiile pe care le fac frigul și vântul necruțător sunt numai câteva dintre coșmarurile care îți chinuie tenul acum.

Din fericire, fiecare problemă are soluția sa, dacă știi cum anume să o abordezi. Îți spunem acum care sunt cele mai bune trucuri de îngrijire a tenului iarna, ca să debordezi de vitalitate și de frumusețe!

Bea multă apă!

Știi cum, atunci când te întorci acasă după o incursiune în orașul de gheață, tânjești să bei un pahar mare de apă? Explicația este aceea că nu numai căldura excesivă, dar și frigul deshidratează. Așa că ai grijă să consumi cantitatea de apă recomandată pentru greutatea ta, chiar dacă nu îți e sete. Nu uita nici de ceaiurile calde, adevărate elixiruri iarna: îți încălzesc sufletul și îți fac tenul de o mie de ori mai frumos.

Înlocuiește demachiantul cu unul mai blând!

Dacă vara excesul de sebum era una dintre principalele probleme care ne perturbau pacea spiritului, iarna deshidratarea e baubaul ascuns sub pat. Ce e musai să faci? În primul rând, optează pentru un produs de curățare delicat cu pielea ta, care să nu conțină alcool sau chimicale agresive. Recomandăm cu dragă inimă Demachiantul delicat Rose & Aloe Vera de la Sabio, cu ingrediente organice precum apa de tei, sucul de Aloe vera, apa de trandafiri și extractele de sâmburi de grapefruit. Loțiunea demachiantă are o formulă blândă, dar îndepărtează fără probleme machiajul rezistent, sebumul sau impuritățile, respectând echilibrul natural. Iată rețeta unei prietenii de durată.

Înlocuiește crema de față cu un produs mai hidratant!

Dacă tot am ajuns la capitolul „înlocuiește”, află că dermatologii sunt de părere că cea mai mare greșeală pe care o comitem pe timp de iarnă este aceea de a păstra cu sfințenie rutina noastră de vară. O cremă onctuoasă, intens hidratantă, pe bază de uleiuri, acid hialuronic sau ceramide reprezintă o alegere ideală pe timp de iarnă. Ne e dragă crema  Hyaluronic Acid Intensive Cream de la CosRx, un super hidratant ce poate alina chiar și cea mai uscată piele. Fiind ușor de absorbit, produsul conține acid hialuronic și emulsie de cătină, prevenind pierderea apei din țesuturi și sporind luminozitatea pielii.

Ai grijă la dieta ta!

Iarna e atât de ușor să cazi în capcana dulciurilor, dar, deși nu te poate nimeni obliga să renunți la moșii de ciocolată sau la bomboanele de pom, asigură-te că în rest consumi și alimente sănătoase. Legumele cu frunze verzi sunt minunate, dar și grăsimile sănătoase, must-have pentru o piele frumoasă. Fructele de pădure, citricele, avocado, nucile și semințele și uleiul de măsline reprezintă ingrediente-cheie în acest anotimp.

SPF, o prezență cheie în viața noastră

Produsele de protecție solară nu trebuie nici pe departe dedicate doar verii fierbinți. Deși soarele nu mai e atât de puternic, radiațiile persistă, așa că grija ta trebuie să fie la fel de consecventă. Optează pentru un produs cu FPS mai mare de 30 și nu uita să îl reaplici la fiecare două ore. Favoritul nostru? Snail Clearing BB Cream, #27 Sand Beige, SPF38/PA+++ de la Purito, care asociază capacitatea de protecție solară cu extraordinarele daruri ale unui BB Cream, așa că nu mai trebuie să îți bați capul cu aplicarea makeup-ului. Conferă un aspect translucid chiar și după demachiere și previne apariția acneei, fără a bloca porii. Cu alte cuvinte, e super wow!

Păzește-te de frig!

Paza bună trece primejdia grea: în viață, am descoperit că toate proverbele din străbuni sunt cum nu se poate mai adevărate. Așa că protejează fiecare părticică a corpului de frig: mâinile cu mănuși, gâtul cu un fular și buzele cu Balsamul nostru Natural Hysteria, cu SPF 15. Da, suntem mândre de produsul nostru, o formulă cu protecție solară inclusă, care se aplică cu generozitate pe buze înainte de a ieși afară în frig, și nu numai.

Apelează la un serum cu antioxidanți!

Te-am sfătuit să schimbi rutina de îngrijire a pielii odată cu venirea iernii, dar există un produs pe care îl poți păstra fără probleme. Este vorba despre serumul cu antioxidanți, bun din primăvara timpurie până în miezul iernii celei crunte. Rămânem la brandul Purito și îți recomandăm acum Pure Hyaluronic Acid 90 Serum, ideal pentru orice tip de ten, dar mai ales pentru cel gras sau deshidratat. Conținând acid hialuronic cu molecule mai mici, mai ușor de absorbit de către ten, serumul hidratează în profunzime și îmbunătățește elasticitatea și luminozitatea pielii. În plus, include și un cocktail binefăcător de vitamina C, niacinamide, peptide, aloe vera, colagen hidrolizat și acid ascorbic, netezind pielea și sigilând hidratarea, exact ceea ce aveai nevoie iarna.

Nu chiuli de la programul de exerciții

Se întunecă mai devreme, ești obosită și mai e și frig afară: cine mai are chef de sală? Ține însă cont că sportul este amic la cataramă cu pielea sănătoasă, așa că menține programul de exerciții chiar și atunci când nu ai pic de chef. Fie că recurgi la yoga, la aerobic sau la o repriză spontană de dans, important este că pui sângele în circulație, îmbunătățești activitatea cardiacă și trimiți oxigen binefăcător către țesuturi și, implicit, către piele. Iar după te poți recompensa liniștită cu o cană de vin fiert, fără să uiți însă că alcoolul usucă pielea.

Nu uita de exfoliere!

Chiar dacă pare contraintuitiv să folosești un exfoliant atunci când pielea ta e uscată, află că este exact soluția recomandată de către dermatologi. Apelează la un produs pe bază de acid glicolic sau lactic, mai delicați cu pielea. AHA 7 Whitehead Power Liquid va fi aliatul-minune de care habar nu aveai cât de mult îți lipsește! Pe bază de acizi naturali din fructe și acid glicolic, exfoliind în profunzime, relaxând porii și eliminând excesul de sebum, produsul curăță pielea, elimină celulele moarte și facilitează absorbția cosmeticelor aplicate ulterior.

La Natural Hysteria, te încurajăm să tratezi cu blândețe, dragoste și respect tenul iarna și să îi înțelegi nevoile cu totul speciale. Distrează-te în ză padă, trăiește cu suflet de copil miracolul primei ninsori, dar nu uita de tenul tău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>