5 ingrediente pe care experţii le recomandă în îngrijirea pielii toamna

O mască cu dovleac pe care îți vine să o mănânci sau poate o cremă cu resveratrol care îți aduce la fel de multă fericire precum un pahar cu vin: e clar că există ingrediente în skincare care pur și simplu miros a toamnă. Și nu ne referim numai la extractele care rodesc în timpul sezonului, ci și la acele eroine ale pielii pe care le-ai evitat în timpul verii, mai ales prin prisma expunerii la soare, și de care ai iar nevoie acum.

La Natural Hysteria celebrăm fiecare anotimp în parte și îți înșirăm mai jos regimul nostru de skincare de toamnă. Am consultat esteticienii și dermatologii și îți spunem care sunt recomandările lor cu privire la îngrijirea pielii în anotimpul frunzelor căzătoare!

Skincare de toamnă: 5 ingrediente pe care pielea ta le îndrăgește acum

Problemele cu care pielea se confruntă toamna sunt diferite de cele din repertoriul verii, dar nicidecum mai puțin importante. Aerul e mai uscat, deci deshidratarea mai periculoasă, iar petele pigmentare și iritațiile cauzate de expunerea la soare se cer cât mai rapid „scoase din peisaj”.

Află din rândurile de mai jos care sunt ingredientele pe care experții le recomandă în îngrijirea tenului tău toamna!

Acid hialuronic. Una dintre vedetele îngrijirii pielii din ultimii ani, acidul hialuronic se află pe primul loc în topul preferințelor specialiștilor. De ce? În primul rând, datorită capacității sale de hidratare. Acest ingredient magic reține de până la 1000 de ori greutatea sa în apă și satisface setea pielii fără a se dovedi greu de absorbit. Se potrivește tuturor tipurilor de ten, inclusiv celui sensibil, și conferă un aspect tânăr, luminos și „plin”.

Cum folosești acidul hialuronic? Ideal ar fi într-un produs lejer, care să intre fără probleme în piele, așa cum este Fermentation Essence de la Benton. Esența e minunată pentru pielea uscată, deteriorată sau iritată, și conferă moliciune și suplețe, stimulând elasticitatea și hidratarea. Soluția e infuzată cu acid hialuronic și include de asemenea ceramide, pentru beneficii anti-îmbătrânire și super fermitate.

Ulei de avocado. După o vară în care pielea ta a trecut prin toate încercările posibile, uleiul de avocado e sfânt. Hidratează în profunzime, repară daunele produse tenului, calmează și conferă o textură moale, ca de piele de bebeluș. Bonus: experții apreciază uleiul de avocado și grație compoziției sale bogate în vitamina B și acizi omega-3.

Vitamina C. Iată un ingredient care nu se codește câtuși de puțin să își asume misiunea de amic la cataramă cu pielea în orice anotimp, dar mai ales toamna. Vitamina C e minunată pentru că estompează petele pigmentare cu care e foarte posibil să te fi ales după o vară aglomerată, dar și pentru că are virtuți antioxidante și stimulează producția de colagen. Mai mult, protejează și de radiațiile solare despre care știm că nu dispar nicăieri nici în sezonul rece.

Vei adora masca facială cu argilă Fuller și vitamina C care va deveni o parte integrantă a rutinei tale de frumusețe. Produsul e ideal pentru tenul gras, mixt sau acneic, dar poate fi folosit pe orice tip de piele pentru o curățare în profunzime. Masca absoarbe excesul de sebum, decongestionează porii și reface echilibrul dermului, reducând cicatricile și tratând cu succes acneea. Poate fi remediul multor probleme cu care ai ajuns să te confrunți după vară.

Peptide. Știm că expunerea la soare reprezintă principala cauză a îmbătrânirii pielii, de aceea e limpede că în timpul toamnei trebuie să acționezi pentru a minimiza aceste daune. Dacă nu te-ai putut ține departe de soare – știm pentru că și nouă ne e atât de dificil – peptidele pot fi soluțiile la care să apelezi acum. Aceste ingrediente prietenoase cu toamna semnalează pielii să intensifice producția de colagen și au o moleculă de dimensiuni mici, care pătrunde fără probleme în derm.

Peptidele te așteaptă bucuroase să îți schimbe rutina de îngrijire din Peptide No-Sebum Repair Cream de la d’Alba. De virtuțile sale anti-age se bucură orice tip de piele, inclusiv cele mai „pretențioase”, respectiv tenul sensibil sau mixt. Aducând laolaltă ingrediente care controlează excesul de sebum, precum pudra de calamină, care regenerează în profunzime înlăturând celulele moarte, precum acizii BHA, și care atenuează ridurile (trufele albe, peptidele și 20 de aminoacizi esențiali), această cremă hrănitoare se absoarbe rapid și va deveni preferata pielii tale.

Antioxidanți. Revenim la daunele produse de radiațiile solare, care au fost motoul verii, și îți recomandăm antioxidanții. Contracarând efectele expunerii solare, revitalizând și protejând pielea, antioxidanții sunt soluția naturală împotriva radicalilor liberi, care cauzează nu numai îmbătrânirea pielii, dar și inflamația, cu consecințe dezastruoase în organismul nostru.

Deep Green Tea Toner de la Benton te va impresiona fără drept de apel. Este echivalentul unei cești de ceai verde pe care tenul tău o bea cu poftă, împrospătând pielea, hidratând și revitalizând. Produsul conține nu unul, ci trei antioxidanți polifenoli (catechine, tanini, flavonoide) ce vor reda tinerețea, frumusețea și fericirea tenului tău.

Acestea sunt numai câteva dintre ingredientele pe care experții în îngrijirea pielii le recomandă cu căldură în sezonul tomnatic. Bucură-te de anotimpul rodniciei pământului, peisajelor pictate în culori calde și spectaculoase și plimbărilor lungi îngrijind pielea în tihnă, cu dragoste și cu spor de la natură!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>